Scrisoare pentru El !

        Gandindu-ma ca poate ai vrea sa cunosti cum este lumea mea fara tine,am avut curajul de a pune sentimentele si gandurile mele in scris,care ma apasa atunci cand esti departe de mine...ca si in momentul asta...Iar lumea mea fara tine arata cam asa....
    Diminetile in care ma trezesc prefer a le acoperi in cearsafurile albe si goale...rostogolindu-ma in patul imens ...cu ochii inchisi dar trezita de razele soarelui care bat in geam..ma gandesc la tine...este primul gand cu care ma trezesc...si ma duce cu gandul la dimineatile in care imi erai alaturi...in care iti sarutam ochii si te strangeam in brate...desii stiu ca nu esti langa mine...inca pun mana pe perna din stanga mea sa te simt langa mine...si descopar ca nu esti...sti cat doare?...oh...daca as putea schimba totul...nu m-as deslipi de tine toata ziua...

Apoi deschid ochii si uitandu-ma pe tavan ma gandesc oare ce faci ..oare te-ai trezit cu mine in gand?...oare atunci cand ai adormit te-ai gandit la mine ,cum adormeam in bratele tale?...si oftez...oftez de dorul care ma apasa ..

       Ma gandesc neincetat la tine, dar cateodata gandurile nu sunt deajuns. Tanjesc sa te am in bratele mele, sa-ti sarut buzele dulci si sa-ti strang intr-ale mele frumoasele-ti maini. Marturisesc ca o parte din mine a ramas in tine. Si suntem tu si cu mine, mereu impreuna, niciodata despartiti...poate doar de distanta. Se spune ca e dragoste, dar pare mai mult decat atat. E o ironie ca timpul petrecut impreuna parca zboara ca si cum s-ar grabi sa ajunga undeva si timpul departe de tine se taraste cu pasi lenesi ca si cum nu ar mai exista un maine. Numar orele si foile din calendar, bucuroasa ca momentul vederii se apropie, dar totusi nu este indeajuns. Chiar si o zi petrecuta departe de tine pare prea mult. Te macini gandindu-te la mine? Eu marturisesc ca da. Adeseori vad cu ochii mintii clipa cand te voi revedea..te voi imbratisa ca intr-un vis si restul lumii va deveni pentru mine o nimica toata.

Am nevoie de tine!... Am nevoie de cuvintele tale! ...Am nevoie de vocea ta,am devenit dependenta de tine...

Copilarie cu cheia la gat!!!

             Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat.Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca “am pierdut cheia”. Se intampla…, urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa. Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii.

ADUSI DE BARZA

     N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma.

   Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care “driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge “Artex”. Jucam “Tara, tara, vrem ostasi” si “Flori, fete sau baieti”, de-a “v-ati-a”.Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului. 

  Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata “foarte bine” la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din flori multicolore.

Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste.

"Femei perfecta in viziunea unui barbat"

     Vroiam sa scriu cateva cuvinte despre femeia perfecta..si ce rol are in viata unui barbat. 
Incercand sa realizez o descriere, am dat de niste randuri care m-au lasat fara cuvinte. Randuri simple, scrise de un barbat…despre femeia perfecta. Despre femeia din viata, gandurile si sufletul sau. Atunci am realizat ca cea mai frumoasa descriere nu i-o poate face decat un barbat…barbatul care o iubeste. Asadar, las cuvintele sale sa o descrie:

      "Femeia perfecta, pentru mine, e cea care ma face sa zambesc dimineata. Chiar daca afara ploua si e frig. Chiar daca am visat urat. O vad si zambesc. Si ma impleticesc sa-i fac cafeaua. 
E femeia care-mi umple baia de farduri, desi eu sint (sau eram) mai ordonat ca un spartan. Vreau sa-mi iau periuta de dinti, cade in chiuveta un ruj. Intind mana dupa deodorant, ma impiedic de servetele demachiante. Si dau la o parte 12 pomezi si 15 creme ca sa ajung la parfumul meu. Dar daca aceste "obstacole" nu ar exista, eu as fi singur. 
      Cu femeia perfecta pot sta tolanit pe canapea, fara sa-i zic nimic, si sa ma simt bine. Cu ochii infipti in televizor, la un program care nu o intereseaza. Iar atunci cand nu e langa mine, privesc spre locul gol de langa canapea si mi-e dor de ea.
 Femeia perfecta are zambetul perfect. Si cei mai expresivi ochi din lume. Atunci cand rade, imi rade si mie sufletul. Insemna ca-i e bine. Si ca atunci, cel putin in acel moment, am facut-o fericita. 
 Femeia perfecta ma intelege si ma accepta asa cum sint. Am multe calitati, dar am si, ohooooo, atatea defecte. 
 Femeia perfecta m-a invatat sa nu mai fiu superficial. Si sa privesc intotdeauna dincolo de ambalaje. M-a invatat ca ce e bun nu se obtine usor. 
Si m-a invatat sa ma bucur de lucrurile simple. Pe care pana acum nu le vedeam. M-a invatat sa fiu atent la detalii. Pentru ca detaliile fac totul. 
Imi face ceai atunci cand sint racit si ma cearta atunci cand fac de prea multa vreme pe racitul. Si ma pune pe picioare. M-a invatat ca familia e cea mai importanta, si trebuie sa arat asta. M-a invatat ca iubirea trebuie aratata. 
Chiar daca crezi ca iubirea e "inclusa", subinteleasa, iar cei pe care ii iubesti stiu asta, spune-le-o. Vor fi fericiti. Pentru ca te iubesc." 

Asadar, pentru toate femeile din lume…fiti voi insiva si iubiti!